-
- Ce este foliculita și care sunt principalele simptome.
-
- Zonele de risc pentru foliculită.
-
- Cum se trateaza foliculită.
-
- Cum te ajută epilarea definitivă să scapi de foliculită.
-
- Sfaturi pentru prevenirea foliculitei.
Foliculita este o afecțiune des întâlnită atât la femei, cât și la bărbați, care poate lăsa cicatrici dacă nu este tratată la timp. Pe lângă neplăcerile fizice provocate de mâncărime, aspectul pielii poate fi grav afectat. Iată ce trebuie să știi despre această afecțiune, simptomele, cauzele cele mai frecvente și cel mai eficient tratament.
Ce este foliculita și care sunt principalele simptome
Foliculita este o afecțiune care se manifestă prin inflamarea foliculilor – formațiuni anatomice sub formă de săcuțe care protejează rădăcina firelor de păr. Inflamația este provocată în cele mai multe cazuri de stafilococul auriu, o bacterie prezentă frecvent în corpul uman.
Această afecțiune poate să apară în orice zonă a corpului în care sunt prezente fire de păr.
Simptomele foliculitei
Foliculita este o afecțiune care evoluează, așa că este nevoie de atenție sporită la apariția primelor semne, pete roșii. Aceste pete roșii sunt întotdeauna concentrate în jurul firelor de păr, ulterior se pot infecta. Împreună cu petele roșii își face apariția și senzația de mâncărime. Alte simptome ale foliculitei sunt:
-
- fire de păr crescute sub piele;
-
- puncte roșii pe piele, care provoacă mâncărime și chiar durere;
-
- aspect acneic al foliculilor piloși;
-
- iritații ale pielii în zona inghinală.
În cazul foliculitei provocate de apa din piscine sau care apare în urma unei sesiuni de saună, simptomele apar în special în zona inghinală.
În faza sa superficială, foliculita se poate trata cu medicamente specifice. Însă, odată ce devine profundă, tratamentul eficient și sigur este epilarea definitivă cu laser Primelase.
Opinia medicală a medicilor dermatologi recomandă epilarea definitivă ca tratament împotriva foliculitei. “Singurul tratament care tratează, dar și previne apariția foliculitei este epilarea definitivă. Laserele pot detecta firul de păr, conduc energia acestuia la rădăcină pe lungimea acestuia. Astfel, rădăcina este distrusă, fără să fie afectat țesutul din jur. În urma acestui tratament, părul din zona respectivă este distrus pe loc în timpul tratamentului.
De ce NU TREBUIE să alegem lasere de slabă putere și lumină Intens pulsată IPL pentru epilarea definitivă? Datorită faptului că laserele cosmetice, neoriginale tip replică (chinezești) nu au putere suficientă pentru a distruge imediat firul de păr, acestea vor începe să crească din ce în ce mai rar, mai subțire și mai fin. Se produce un efect paradoxal de rezistență și chiar de stimulare a pilozității. Este necesar să folosim un laser puternic încă de la început. Laserul Primelase HR Excellence 4800W este cel mai puternic laser medical în acest moment în clinicile din București.
Foliculita nu mai apare, iar inflamațiile prezente dispar în decurs de 3-4 ședințe.
Cauzele foliculitei și tratamentul foliculitei
Pe lângă stafilococul auriu, există mai mulți factori care produc declanșarea foliculitei:
-
- epilatul clasic cu ceară este cea mai cunoscută cauză
-
- epilatul cu depilatorul sau cu aparatul de ras
-
- imunitatea scăzută și alte boli care produc slăbirea organismului, precum obezitatea, diabetul sau infecția cu HIV
-
- înotul în piscine încălzite fără suficient clor și expunerea la saună
-
- hainele strâmte, transpirația abundentă și machiajul excesiv
-
- administrarea pe termen lung a antibioticelor
Tipuri de foliculită
Având în vedere multitudinea de cauze care determină foliculita, nu este de mirare că din ce în ce mai multe persoane acuză neplăceri din cauza acestei infecții.
Neplăcerile pot fi atât din perspectiva estetică (femeile evită să poarte fuste și să se expună la plajă, pentru că au o piele iritată după epilare, în timp ce bărbații acuză dureri de fiecare dată când se bărbieresc), cât și din perspectiva medicală, pentru că afecțiunea se poate agrava, dând naștere la pustule cu puroi care pot lăsa semne permanente pe piele.
În funcție de agenții patogeni care provoacă inflamația, foliculita poate fi de două feluri:
-
-
- Foliculita microbiană – este provocată, așa cum am văzut mai sus, de stafilococi, printre care cel auriu (Staphylococcus Aureus) este cel mai des întâlnit. Bacteria este prezentă în mod obișnuit pe derma umană.
-
- Foliculita micotică – este provocată de anumite ciuperci (fungi, cum ar fi Candida Albicans) care inflamează pielea, mai ales în cazul persoanelor cu un sistem imunitar slăbit.
În funcție de forma clinică, iată care sunt principalele tipuri de foliculită și ce efecte au asupra pielii:
-
- Foliculita înotătorilor: se manifestă la circa 72 de ore de la înotul în piscină sub formă de pustule de dimensiuni mici, apărute mai ales pe torace, brațe și picioare. Adesea apare febră și se acuză o stare de rău general. Acest tip de foliculită dispare de la sine în maximum zece zile în lipsa unui tratament.
-
- Foliculita cauzată de bărbierit (Pseudofoliculitis barbae): este considerată de specialiști o pseudofoliculită, apărând spontan sub formă de mici pustule după utilizarea aparatului de ras, din cauza tendinței pe care o capătă firul de păr de a se răsuci în folicul. Astfel, firul nu mai iese și se încolăcește în straturile tegumentului, determinând o iritație locală. Dacă nu sunt și alte simptome, precum căldură, înroșire, tumefacție dureroasă, această manifestare dispare de la sine în circa 48 de ore.
-
- Foliculita superficială sau stafilococică: această formă de foliculită se manifestă prin prurit intens la nivelul foliculilor piloși și pustule cu puroi. În unele cazuri se pot observa și plăgi de mici dimensiuni, microtraumatisme, înțepături, care confirmă că afecțiunea este activă și necesită tratament.
-
- Foliculita profundă: acest diagnostic este stabilit adesea în cazul persoanelor care urmează tratament antibiotic împotriva acneei, care favorizează dezvoltarea germenilor Gram negativi. Dacă aceștia se extind spre tegumentele feței (obraji, linie mandibulară, bărbie), pot determina noi infecții, apărute fie ca acnee, fie ca foliculită, în special în cazul bărbaților.
-
- Foliculita eozinofilică este o formă aparte de foliculită profundă, reprezentând o infecție de tip fungic cu care se confruntă pacienții cu cazuri medicale grave, precum cei diagnosticați cu HIV pozitiv. Acești pacienți manifestă zone inflamate cu conținut purulent, în special la nivelul feței, dar și pe spate sau pe brațe. Aceste zone inflamate provoacă prurit și lasă în urmă pete hiperpigmentate, care sunt mai închise la culoare decât tegumentele din jur.
Pe ce zone apare foliculita
Această afecțiune poate apărea în formele menționate anterior și poate favoriza apariția unor complicații, cum ar fi furunculele, abcesele, cicatricile sau pierderea părului. Zonele cele mai afectate sunt picioarele, brațele, scalpul, axilele, fața și zona inghinală.
Foliculita facială este mai frecventă la bărbați, în timp ce femeile se confruntă cu foliculita pe picioare și în zona intimă, care le afectează cel mai mult. Pentru femei, această iritație în zona inghinală nu este doar deranjantă, ci și dureroasă și inestetică.
Medicul dermatolog va examina pielea și va determina ce tip de foliculită este prezentă. Pentru a afla cauza, pot fi necesare analize specializate, cum ar fi culturile pe medii specifice (examinări bacteriologice, micologice, culturi de virus). Formele atipice de foliculită pot necesita biopsie.
Care este tratamentul foliculitei
Foliculita poate fi tratată local sau sistemic, fie la domiciliu, fie în cabinetul unui medic dermatolog, în cazul în care este necesar un tratament specializat. Formele superficiale pot să dispară de la sine în câteva zile sau pot fi eliminate ușor prin înlăturarea cauzelor.
Tratamentul medical
De obicei, medicul dermatolog solicită un test de sensibilitate la antibiotice, iar în funcție de rezultat, specialistul va stabili care sunt cele mai potrivite antibiotice.
Formele profunde de foliculită care nu răspund la aplicarea de antibiotice locale specifice necesită un tratament specializat, care poate include incizii și drenarea leziunilor. Aceste proceduri medicale vor fi efectuate doar de medicul dermatolog, pentru a evita formarea de cicatrici pe piele și pentru a preveni răspândirea infecției în alte zone ale corpului.
Un alt tratament pentru foliculita de pe scalp, cunoscută și sub denumirea de foliculită decalvantă, este intervenția chirurgicală cu laser, care distruge foliculul de păr. Aceasta este o opțiune costisitoare și duce la absența creșterii părului, ceea ce poate afecta imaginea pacientului, mai ales că este vorba despre scalp. Acest tip de afecțiune este mai frecvent întâlnit la bărbați.
Tratamentul cu produse naturiste poate fi o opțiune pentru cazurile ușoare de foliculită. Cu toate acestea, atunci când episoadele se repetă sau sunt mai severe, este indicat să se apeleze la epilarea definitivă cu laser, cum ar fi tratamentul Primelase.
Epilarea definitivă cu laser este un tratament eficient pentru foliculita de pe picioare, brațe, axile, spate, față și, în special, pentru epilarea inghinală fără iritații. Acest tratament poate ajuta la eliminarea complexelor cauzate de foliculită și la îmbunătățirea aspectului personal.
Epilarea definitivă cu laser tratează în profunzime această infecție și este recomandată de medici pentru rezultatele sale încă de la prima ședință. Un tratament complet constă în 6-8 ședințe, primele patru fiind efectuate la un interval de 6-8 săptămâni, iar următoarele la un interval de două-trei luni.
Cea mai bună perioadă pentru a începe tratamentul de epilare definitivă împotriva foliculitei este toamna sau iarna. Intervalul de timp între primele ședințe este de 6 săptămâni, astfel încât clienții să poată scăpa definitiv de problema foliculitei înainte de sezonul cald.
Pentru a evita eventualele consecințe negative, este recomandat să apelezi doar la specialiști în domeniu, care cunosc protocolul optim pentru fototipul tău și știu cum să efectueze tratamentele în mod corespunzător.
Sfaturi utile pentru prevenirea apariției foliculitei:
-
-
- Bărbații ar trebui să curețe aparatul de ras după fiecare bărbierit și să schimbe lama de ras cât mai des. În special în cazul aparatelor de unica folosință, acestea trebuie utilizate o singură dată.
- După fiecare ședință de înot sau de saună, este necesar să faci un duș.
- Evită machiajul excesiv și hainele strâmte.
- Folosește produse cosmetice profesionale potrivite pentru tipul tău de ten.
- Pentru a preveni pseudofoliculita la nivelul bărbiei și a firelor de păr crescute sub piele, se recomandă înmuierea bărbiei înainte de bărbierit, folosirea gelului de ras în loc de cremă și aplicarea unei loțiuni hidratante și calmante la final.
- Dacă suferi de foliculită pe picioare, brațe, axile sau în zona intimă, evită epilarea și depilarea până când pustulele se vindecă și menține zonele curate și uscate.
- Pentru a preveni iritația după epilat, renunță la epilarea agresivă cu ceară.
- Evită stoarcerea și strângerea pustulelor pentru a preveni extinderea infecției și cicatrizarea zonei.
- În cazul foliculitei inghinale, unde frecvent apar furuncule, este interzisă stoarcerea. Poți aplica comprese locale cu apă călduță pentru a accelera spargerea pustulei cu puroi și ulterior poți utiliza un unguent antibiotic.
- În cazul apariției foliculitei pe scalp, solicită sfatul unui medic dermatolog.
Cea mai bună soluție: epilarea definitivă cu laser Primelase 4800W.
În concluzie, în cazul în care foliculita și-a făcut deja apariția, cea mai bună soluție de tratare a zonelor afectate, după consultul medical, este tratamentul de epilare definitivă. Prin eliminarea firului de păr de la rădăcină, se pot elimina neplăcerile provocate de foliculită. Tratamentul poate fi testat gratuit la clinica TOP SKIN. Obține sănătate și frumusețe prin terapiile inovatoare destinate îngrijirii corporale!